Terenul în suprafață de 78.849 mp pe care se va realiza investiția aparține domeniului public al orașului Buftea și este situat în str. Știrbei Vodă nr. 53A, nr. cadastral 58922. Zona se află între str. Ştirbei Vodă și malul lacului Flămânzeni și are accesul principal în imediata apropiere a Sălii de sport orășenești.

Este foarte important faptul că pe circa 60% din suprafața terenului există vegetație arborescentă crescută spontan, cu pomi de diverse specii, diverse mărimi, cu arbuști crescuți sălbatic, buruieni.

Terenul permite prin configurație, prin faptul că are deschidere la lac și în special prin folosirea vegetației existente, conceperea și realizarea unui parc de recreere, sport și agrement reprezentativ pentru oraș.

Obiectivul general al acestui proiect susține dezvoltarea infrastructurii urbane prin realizarea de „spații deschise create sau reabilitate în zonele urbane” particularizate prin spații verzi, zone de recreere, străzi urbane.

Parcul este conceput într-un ansamblu unitar, dar care are cinci zone cu specific preponderent pentru a asigura posibilitatea unor activități specifice fără să se incomodeze reciproc.

Astfel, s-au prevăzut următoarele zone funcționale:

  1. Zonă pentru joacă și agrement pentru copii (pe trei categorii de vârstă:2 – 5 ani, 5 – 8 ani și 8 -14 ani);
  2. Zonă pentru seniori;
  3. Zonă pentru activități sportive (minifotbal, tenis, baschet);
  4. Zonă pentru activități adulți:
    1.  subzonă recreere – plimbare
    2. subzonă activități culturale (pavilion expozițional, estradă fanfară, amfiteatru în aer liber, platformă, pajiște (cu scenă pentru concerte)
    3. subzonă agrement, plajă, picnic, perete pentru cățărare, platformă pentru skate-board
    4. pistă pentru biciclete, role, alergare
  5. Zonă faleză lac: alei esplanade, turn belvedere, pergolă cu belvedere;
  6. Zonă gospodărire, întreținere și administrare parc.