Astăzi, primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a fost prezent pe teren pentru a verifica traseul viitoarei Variante de ocolire – Centura Buftea, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din zonă.

Cu această ocazie, edilul a reconfirmat angajamentul administrației locale pentru dezvoltarea unei infrastructuri moderne, menite să reducă traficul din oraș și să îmbunătățească semnificativ calitatea vieții locuitorilor.

Date esențiale despre Centura Buftea:

Lungime totală: 5,77 km

3 pasaje + 2 intersecții moderne

Legătură directă între DN1A și nodul rutier A0 (Autostrada Bucureștiului)

Beneficiile proiectului:

Separarea traficului de tranzit de cel local

Fluidizarea circulației pe DN1A

Acces rapid la Autostrada de Centură A0

Proiectul completează investiții majore deja realizate, precum Pasajul Mogoșoaia și A0, și face parte din strategia administrației locale pentru un oraș mai conectat, mai sigur și mai puțin aglomerat.

Proiectul este realizat cu sprijinul Ministerului Transporturilor și al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.