Încep lucrările pentru creșterea performanței energetice la blocurile 9, 10,11, 12, A, B, C, D din cartierul Studio. Contractul de execuție este semnat și au fost emise autorizațiile de construire pentru execuția lucrărilor.
Blocurile au fost incluse în cadrul programului național cu finanțare asigurată de la bugetul de stat în cuantum de 18.005.707,71 lei, conform contractului de finanțare nr. 17492/2024 încheiat între Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației și UAT Oraș Buftea.
Prin Hotărârea Consiliului Local Buftea nr. 76 din 30 aprilie 2024 s-a aprobat contribuția proprie a UAT Buftea în cotă de 30% și a asociației de proprietari în cotă de 10% din valoarea executării lucrărilor de intervenție. Consiliul local al orașului Buftea a aprobat preluarea integrală a finanțării cheltuielilor ce revin în sarcina asociației de proprietari. Sumele avansate din bugetul local al orașului Buftea pentru asigurarea cotei de contribuție a asociației de proprietari vor fi recuperate prin intermediul taxei de reabilitare termică într-un termen de 10 ani.
Prin excepție, sumele avansate din bugetul local al oraşului Buftea pentru asigurarea cotei de contribuţie proprie a asociaţiilor de proprietari nu se vor recupera de la următoarele categorii de proprietari, persoane fizice:
1. persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreţinere;
2.persoane singure/familii care, în ultimele 3 luni anterioare efectuării anchetei sociale de către autoritatea administraţiei publice locale, au realizat venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sub câştigul salarial mediu net pe economie (câştigul salarial mediu net pe economie comunicat de INS în luna aprilie 2024 pentru luna februarie 2024 a fost de 4876 lei)
3. veterani de război şi soţi/soţii supravieţuitori/supravieţuitoare ai/ale acestora;
4. pensionari, indiferent de statutul acestora, ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sunt sub câştigul salarial mediu net pe economie (câştigul salarial mediu net pe economie comunicat de INS în luna aprilie 2024 pentru luna februarie 2024 a fost de 4876 lei);
5. persoane aflate în sărăcie energetică, definită la art. 3 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, cu modificările ulterioare, inclusiv persoane identificate ca şi consumatori vulnerabili de energie.