Anul 2022 va oferi comunității noi spații funcționale pentru elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1, dar și o creșă și o grădiniță
Jurnalul de Ilfov a remarcat la începutul acestui an că primarul Gheorghe Pistol, alături de întreaga echipă a primăriei, este preocupat de creșterea calității învățământului, prin asigurarea unei infrastructuri educaționale moderne și performante. Primarul orașului Buftea ne spunea la acel moment că obiectivul administrației buftene este creșterea calității școlii și dorința ca elevul, după ce termină școala, să fie mândru de locul în care a învățat. În acest scop, administrația orașului Buftea derulează cinci proiecte cu fonduri europene, pentru modenizarea instituțiilor de învățământ din localitate, Buftea reușind să dezvolte aceste proiecte fără a împrumuta vreun leu de la bancă, ci doar prin atragerea de fonduri europene.
În urma implementării unor proiecte foarte importante, instituțiile de învățământ din Buftea sunt modernizate într-o proporție foarte mare, iar atenția administrației este acordată tuturor formelor de învățământ preuniversitar și preșcolar.
Dintre cele cinci proiecte educaționale derulate în Buftea, unul se referă la extinderea Școlii Gimnaziale Nr. 1. ”Primăria Buftea a atras fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru proiectul extindere cu săli de clasă și anexe, dar și sală de sport și dotarea acestora la Școala Gimnazială Nr. 1 Buftea. Contractul de finanțare poate fi găsit de orice persoană care este interesată, are nr. 4040/2019, iar valoarea totală a acestuia este de 5.446.977,82 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din fondul european de dezvoltare regională este de 4.357.582,56 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național 980.456 de lei și valoarea de cofinanțare eligibilă din bugetul local este de 108.939 lei, ne-a explicat primarul Gheorghe Pistol.
Accent pe pregătirea elevilor
Proiectul de extindere a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Buftea, din cartierul Studio, cuprinde anexe corespunzătoare unei săli de sport, alte 2 săli de clasă, dar și sală de ședințe, care poate fi folosită ca sală de festivități. Sala de sport va avea suprafața de 643 metri pătrați, facilitând desfășurarea orelor de sport în condiții normale. ”Noi, de exemplu, în perioada de toamnă și iarnă, nu puteam desfășura activități sportive pentru că era vremea nefavorabilă. Obiectivul acestui proiect este desfășurat pe cele trei paliere, parter, etajul 1 și etajul 2. Vor fi 2 clase în plus, dar sala de sport și sala de ședințe vor acoperi necesarul în momentul de față. La parter vom avea anexele sălii de sport, grupul sanitar pentru persoane cu dizabilități, grupurile sanitare pentru elevi, camera tehnică pentru centrală. La etaj venim cu cele două săli de clasă, spații de depozitare, dar și grupuri sanitare, iar la etajul 2, avem sala de ședință, camere de depozitare a recuzitei și grupuri sanitare. Ne dorim ca acest proiect să acopere necesitățile Școlii Gimnaziale Nr. 1 care, în momentul de față, cuprinde 1.300 de copii care învață în două schimburi. Șase săli de clasă le-am organizat în imediata apropiere a școlii, în căminul din curtea liceului, pentru învățământul preșcolar. Bineînțeles că vom dota inclusiv curtea cu alei, spații verzi, aliniamente și tot ce este necesar pentru a se corela cu interiorul curții. În momentul acesta se lucrează. Termenul de finalizare este 2022, deci din toamna anului viitor copiii vor putea intra în această unitate nouă de învățământ. Este de remarcat că noi punem accentul foarte mult în acest proiect pe creșterea nivelului de pregătire a elevilor, prin crearea facilităților de desfășurare a programelor de tip ”Școală după școală”, dar și cele de tip ”A doua șansă”, pentru că aceste proiecte fac parte din cerințele ghidului: aceste proiecte să funcționeze în cadrul școlii până la finalul proiectului. Așadar, această școală va putea pune la dispoziție inclusiv un after school, dar și programul ”A doua șansă pentru cei care nu și-au terminat studiile. Este un obiectiv care trebuie atins, iar noi sigur îl vom atinge pentru că avem cereri pentru acest lucru”, a explicat primarul orașului Buftea.
Creșă și grădiniță pentru micuții bufteni
Atenția administrației s-a focalizat și pe zona învățământului preșcolar, adică creșă și, unde cererea este foarte mare, fiind derulat un contract de finanțare pentru astfel de unități în cartierul Centru, din orașul Buftea. Și pentru acest proiect, Primăria Buftea a atras bani europeni, tot fonduri nerambursabile. Proiectul se numește ”Construirea unei infrastructuri pentru învățământul preșcolar, creșă și grădiniță”. ”Ne dorim ca prin acest proiect să realizăm o infrastructură nouă, care să deservească un act educațional pentru 120 de copii. Contractul de finanțare nr. 4163/2019 are valoarea totală de 11.544.046,7 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din fondul european de dezvoltare regională este de 3.433.066,56 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național 772.439,98 lei, valoarea de cofinanțare eligibilă din bugetul local 85.826,66 lei, iar valoarea neeligibilă inclusiv TVA este 7.252.713,5 lei. Practic, proiectul era creat pentru un număr de 60 de locuri, pentru acest obiectiv creșă și grădiniță. Așa era ghidul format, orice loc în plus era dat ca neeligibil. Noi ne-am dorit acolo o creșă mai mare, o grădiniță mult mai mare, practic am dublat capacitatea, dar și valoarea neeligibilă este mult mai mare, din bugetul local. Pentru că Guvernul ne-a pus la dispoziție inclusiv un împrumut guvernamental, dar numai pentru cei care au proiecte europene. Cine atrage bani europeni își permite să acceseze un împrumut guvernamental”, a spus primarul Gheorghe Pistol.
Se dorește o creșă și în Cartierul Tinerilor
”Așadar, am ținut cont de toate măsurile și normele europene. S-a turnat fundația, se lucrează pe Strada Eroilor. Acolo vom avea 138 de utilizatori, 120 de copii, 8 cadre educaționale, precum și 10 angajați ca aparat auxiliar nedidactic. Curtea este generoasă, 4.000 mp, fapt care ne permite organizarea unor locuri de parcare, avem o ghenă ecologică încadrată de un gard verde, cabină de pază, sistem de iluminat prin LED, împrejmuire, loc de joacă pentru copii. Toate acestea fac parte din dotarea acestui proiect. Nu le va lipsi nimic copiilor. Sunt mulți părinți care abia așteaptă să își aducă copiii. Nu ne vom opri cu aceste investiții pentru creșă și grădiniță. În cartierul de tineri vrem să mai construim una asemănătoare, pentru că acolo avem 300 de locuințe de tineri, majoritatea au copii și este necesară această investiție în zona respectivă. Termenul de execuție este 2022. Suntem foarte mulțumiți de calitatea lucrărilor, constructorul se mișcă foarte bine”, ne-a spus primarul Gheorghe Pistol, explicând că de multe ori, organizarea unei licitații generează mari emoții, fiind important cine câștigă licitația, pentru că se întâmplă și cazuri în care, constructorul să nu fie de bună credință și să pierzi bani europeni, deoarece acesta nu își îndeplinește obligațiile. ”Avem un astfel de eveniment neplăcut la un parc. A fost declarat câștigătorul și practic nu a fost pregătit să ducă la bun sfârșit acest proiect. Nici nu l-a început, a refuzat. Noi am pierdut foarte mult timp până am desfășurat licitația, până s-a desemnat câștigătorul și, cu nonșalanță, a venit și ne-a spus că nu poate începe acest proiect din motive necunoscute. Se întâmplă, din păcate, și astfel de lucruri”, a semnalat primarul, demonstrând că activitatea desfășurată la primărie pentru buna derulare a acestor proiecte este una dificilă, solicitantă și extrem de complexă.