Crosul Ilfovului 2024: O sărbătoare a sportului și sănătății, la Buftea. Sute de copii au luat startul la o competiţie de succes, cu premii şi recompense pentru toţi participanţii

Sâmbătă, 28 septembrie 2024, orașul Buftea a fost gazda celei de-a treia ediții a evenimentului sportiv „Crosul Ilfovului”. Evenimentul, organizat în contextul Săptămânii Europene a Sportului, a avut ca scop promovarea unui stil de viață activ în rândul copiilor și tinerilor din județul Ilfov. Săptămâna Europeană a Sportului, desfășurată anual în perioada 23-30 septembrie, sub sloganul #BeActive, este o inițiativă a Comisiei Europene, menită să combată sedentarismul și să încurajeze participarea la activități sportive pentru toate categoriile de vârstă.

Cea de a treia ediție a „Crosului Ilfovului” a reunit, la Buftea, peste 700 de copii din clasele II-VIII, care au venit cu entuziasm să participe la cursa desfășurată pe traseul Monumentul Eroilor – Biserica Bucoveni din Buftea. Între orele 9.00 și 14.00, circulația pe acest traseu a fost închisă, conform avizelor primite din partea Consiliului Județean Ilfov și a Poliției rutiere din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov. Organizarea ireproșabilă a evenimentului a fost asigurată de Instituția Prefectului Județul Ilfov, Primăria orașului Buftea, Consiliul Județean Ilfov, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov și Buftea Smart, cu sprijinul sponsorilor care au contribuit la premiile acordate.

Startul a fost dat în prezența prefectului județului Ilfov, Simona Neculae, și a primarului orașului Buftea, Gheorghe Pistol. Copiii au pornit pe traseu, împărțiți pe categorii de vârstă și sexe, pentru a concura la cea mai importantă cursă de alergare a județului. Cursa s-a desfășurat în deplină siguranță, cu echipe de voluntari și personal medical al Serviciului de Ambulanță, iar la jumătatea traseului a fost creat un punct pentru hidratare cu apă și sucuri. Astfel, s-a garantat că toți copiii au avut acces la resursele necesare pentru a-și menține energia și hidratarea pe durata cursei.

Un eveniment organizat cu grijă și profesionalism

La finalul competiției, toți participanții au fost recompensați cu diplome de participare, dar și câte o pungă cu dulciuri, iar cei care au urcat pe ­podium au primit premii speciale. Câștigătorii locului I la fiecare categorie de vârstă au primit biciclete, locurile II au fost premiate cu trotinete, iar locurile III au primit rucsacuri și echipamente sportive.

„Crosul Ilfovului a devenit deja o tradiție, iar anul acesta am reușit să mobilizăm un număr record de participanți. Suntem bucuroși să vedem că interesul pentru mișcare și pentru un stil de viață activ este în creștere. Fiecare copil este câștigător prin simpla prezență și implicare la acest eveniment”, a declarat prefectul Simona Neculae, transmițând și un mesaj de mulțumire pentru sprijinul tuturor celor implicați.

Pe lângă alergare și spiritul competitiv, evenimentul a oferit și un moment artistic special, susținut de ansamblul folcloric „Doina Ilfovului”, care a captivat atenția celor prezenți cu dansuri și cântece tradiționale, aducând un plus de culoare și veselie întregii zile. Pe scenă au urcat apoi, la festivitatea de premiere prefectul Simona Neculae și primarul Gheorghe Pistol pentru a felicita participanții și pentru a înmâna premiile, momentul fiind marcat de entuziasmul general și de veselia celor prezenți.

Autoritățile susțin un stil de viață activ în rândul tinerilor

Primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol, a ­luat cuvântul pentru a adresa mulțumiri și felicitări tuturor: „Suntem onorați să fim gazda acestui eveniment, Crosul Ilfovului, ediția a III-a, la Buftea. Mulțumim Prefecturii Județului Ilfov că și-a manifestat încrederea în noi și a înțeles că Buftea poate fi un partener de nădejde în derularea unor competiții sportive. Sportul a fost și va rămâne un domeniu de interes major pe agenda publică a județului Ilfov. Cu promisiunea că le vom fi alături tuturor copiilor din Ilfov, alături de Consiliul Județean avem în derulare un proiect care să aducă cele mai bune condiții de desfășurare a acestor evenimente și mă refer la o sală polivalentă cu 10.000 de locuri, care să reprezinte cu adevărat județul Ilfov. Este o zi mare astăzi, este o zi în care toți avem aceeași dorință: sănătatea copiilor noștri. Vă asigurăm că împreună cu doamna prefect, cu domnul subprefect și toate autoritățile aici de față, vom fi alături de copiii dumneavoastră în efortul comun de a avea  sport de calitate în Ilfov. Dragi sportivi, vă doresc tuturor sănătate, putere de muncă, vă doresc să fiți mai puternici, mai încrezători în forțele proprii și să ajungeți în drumul vostru spre obiective importante! Felicit toți participanții la acest cros, felicit mai ales ocupanții locurilor fruntașe și, de ce nu, vă așteptăm la cea de-a patra ediție, și sunt sigur că va avea, la fel, un real succes, cum de altfel a spus și doamna prefect, care s-a bucurat de această competiție la noi la Buftea”.

Dincolo de competiție, „Crosul Ilfovului” a fost o oportunitate excelentă de socializare. „Este un eveniment de tradiție deja în județul Ilfov, la care au participat sute de copii care, ca și la edițiile precedente, primesc diplome de participare. Premiile – și de data aceasta au fost consistente. Sportul este minunat și ajută la sănătatea copiilor noștri. Sper ca toți copiii din Ilfov să aprecieze evenimentul și anul viitor să se prezinte cât mai mulți. Ne bucurăm foarte mult de sprijinul Primăriei Buftea care a fost excelent și de cel al Consiliului Județean Ilfov care ne-a sprijinit și cu premii, precum și cei de la Primăria Afumați, Primăria Ștefăneștii de Jos, ca să nu mai vorbim de sponsorul Decathlon”, a adăugat prefectul Simona Neculae, evidențiind importanța implicării comunității locale și a autorităților în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Primarul Gheorghe Pistol a completat: „La inițiativa Prefecturii Ilfov, Primăria Buftea a răspuns pozitiv pentru a organiza acest cros al Ilfovului. Am organizat foarte bine acest eveniment în sensul că am stabilit foarte bine traseele pentru fiecare clasă în parte, separat fete și băieți. Am avut foarte mulți voluntari în teren, am avut ambulanțe alături de noi, mulți sponsori. Toată lumea s-a bucurat de o zi excelentă cu o pregătire foarte bine pusă la punct, cum am obișnuit de fiecare dată toți locuitorii și, de altfel, tot Ilfovul, de acest lucru. Am avut peste 700 de concurenți, premiile au constat în biciclete, trotinete și rucsacuri cu materiale sportive. În plus, la diplomele de participare am adăugat o punguță cu dulciuri pentru fiecare participant. Chiar dacă unii nu au urcat pe podium, s-au bucurat de această zi frumoasă, de competiție, de socializare, inclusiv cadrele didactice, mă refer la profesorii de sport care au întâmpinat foarte frumos acest eveniment. Premianții au fost din toate localitățile județului și ne bucurăm și de reușita copiilor din Buftea. Ne-au surprins copiii, am descoperit copii foarte bine pregătiți și ar fi păcat să nu continue această activitate sportivă. Este un moment în care ei își pot alege și un drum în viață”.

Andreas Hniatiuc, vocea evenimentelor sportive organizate de ACS Olympic RFH, a prezentat cea de a III-a ediţie a evenimentului „Crosul Ilfovului”, și a declarat: “M-am simţit excelent la „Crosul Ilfovului” şi mă bucur enorm că am venit. O surpriză plăcută a fost prezența mare a copiilor dornici să facă mișcare. Apoi, mi-a plăcut mult calitatea oamenilor, buna organizare, drept pentru care o să răspund pozitiv și la următoarele evenimente sportive organizate la Buftea”.