În pofida contextului pandemic în care țara noastră se află, la Buftea, ziua de 1 Decembrie nu a trecut fără a se comemora cei 102 ani ce au trecut de la Marea Unire din 1918. Evenimentul restrâns s-a petrecut la Monumentul Eroilor și a constat în intonarea Imnului de Stat al României, o scurtă slujbă religioasă, depunerea de coroane de către oficialități, partide și reprezentanți ai instituțiilor din orașul nostru. Alături de gazdele, Gheorghe Pistol (primarul orașului Buftea), Gheorghe Alexandru Vaida (viceprimarul orașului Buftea), au participat și invitații Zamfir Tudorel Daniel (prefectul județului Ilfov), Hubert Petru Ştefan Thuma (președintele Consiliului Județean Ilfov), George Tuță (candidat la Camera Deputaților din partea Partidului Național Liberal)
Sperăm că anul viitor vom sărbători Ziua Națională a României așa cum se cuvine, împreună cu toți buftenii.